Cine a fost prostituata care i-a sucit mințile Regelui Ferdinand? Ce cadou i-a făcut acesta?

Morcovescu Ana-Maria
11.08.2020
Cine a fost prostituata care i-a sucit mințile Regelui Ferdinand? Ce cadou i-a făcut acesta?

În apropiere de Biserica Amzei din București este în prezent un monument arhitectural şi istoric construit la începutul secolului al XX-lea de către arhitectul Nicolae C. Mihăescu, acesta poartă numele de Casa „Mița Biciclista”, principala locatară fiind chiar faimoasa Mița Biciclista.

În anul 1885 la Diţeşti, judeţul Prahova, s-a născut Maria Mihăescu. Aceasta a crescut într-o familie modestă și a fost o tânără ambițioasă care a acceptat propunerea unui instalator neamț de a-și începe cariera de curtezană în afara țării.

Iniţial a fost amanta regelui Leopold al Belgiei, iar după o perioadă în care a stat și în Paris, aceasta s-a întors în România și s-a instalat în clădirea pe care acum o cunoaștem sub denumirea de Casa „Mița Biciclista”.

Având un spirit excentric și fiind prima femeie care se plimba cu bicicleta îmbrăcată în pantaloni, prin anul 1898, a fost văzută de ziaristul George Ranetti pedalând pe Calea Victoriei. A primit porecla „Miţa Biciclista” pentru că scriitorul George Ranetti ar fi fost îndrăgostit de ea și aceasta l-ar fi refuzat.

„Când aparea pe Calea Victoriei, aristocratii de la Capsa, burghezii de la Otetelesanu si boemii de la Kubler abandonau politica si svartul ca să admire superbul exemplar ciclist. Bicicleta cu ghidon de argint era a unei suple si elegante fiice a Evei, cu zulufi negri, cu pantaloni de catifea mov stransi pe picior, cu bluza corai din care fluturau mâneci inflorate, cu ghete inalte si cu o cascheta de matase alba, infasurata în voal alb, din care răsăreau încrucisate două ace mari a la Madame Butterfly”, Alexandru Predescu, „Vremuri vechi Bucurestene”.

Blonda cu părul scurt și ochii verzi, nu foarte înaltă, având un metru şaizeci, Mița era o femeie frumoasă și curtată de personaități ca Nicolae Grigorescu, Octavian Goga şi chiar de Regele Ferdinand. Despre acesta din urmă se spune că i-ar fi făcut cadou casa care îi poartă azi numele.

În acea perioadă datorită presupusei sale legături cu Regele Ferdinand și a bârfelor care circulau la Curtea Regală din Cotroceni, Miţa Biciclista a primit și porecla „Miţa Cotroceanca”.

Mița, femeie de casă

Pentru acea vreme, femeia „demimondenă” a Bucureștiului avea o trăsură, o maşină coupe şi servitori din Polonia. Servea masa numai la Athenee Palace şi avea grijă de podoaba sa capilară la cel mai scump coafor de pe Calea Victoriei.

Conform descoperă.ro, în numărul din 3 octombrie 1904 din revista umoristică „Furnica”, este scris descris felul în care unul dintre caii Miţei ar fi ajuns primul la premiul „Fulger” de la cursele din Brăila.

În numărul din 5 iunie 1907, din aceeași revistă se regăsea valoarea moşiei pe care o deţinea Miţa care era de peste 300.000 de lei.

După mariajul cu generalul Alexandru Dimitrescu apar şi primele probleme pentru curtezana de lux din Bucureşti. Ea s-a mutat la mansardă şi a închiriat câteva camere pentru a se întreţine. Deși trăia în sărrcie, femeia nu a renunțat la cina de la Athenee Palace şi la tabieturile ei de înfrumusețare de la salonul de pe Calea Victoriei.

Aceasta devenise o femeie furioasă, cu părul negru, vospit strident. Se zvonea în acea vreme că pentru a-și menține obiceiurile, îl îmbrăca pe soțul ei în haine sărăcăcioase și îl trimitea la cerșit. Casa a fost vândută pentru o sumă modică unor spanioli de către urmașii săi.

Tags:
loading...
Inchide