Cine a fost Baba Novac și cum a sfârșit în chinuri groaznice?

21.09.2021
Cine a fost Baba Novac și cum a sfârșit în chinuri groaznice?

Istoria României a consemnat multe personaje care au rămas în conștiința populară datorită sau din cauza faptelor realizate în timpul vieții. Una dintre aceste figuri legendare a fost Baba Novac. Haiduc în tinerețe, acesta a ajuns să conducă o parte din oastea lui Mihai Viteazul împotriva Imperiului Otoman.

Cine a fost Baba Novac?

Baba Novac s-a născut în anul 1520 sau 1521 în Serbia, în satul Poreč, pe malul Dunării, aproape de Cetatea Severinului. Mama sa a fost româncă, descendentă din familie Basarabilor, în timp ce tatăl său era sârb, pretendent la un moment dat la tronul Serbiei. În tinerețe, băiatul a ajuns să vorbească fluent slavona veche, româna și greaca.

De mic copil, Baba Novac a dovedit abilități ieșite din comun în mânuirea sabiei, având o statură impozantă și o forță mult peste cea a tinerilor de vârsta sa. Vremurile grele și sărăcia l-au împins pe acesta să se înscrie în diferite cete de haiduci din Balcani. Inițial, el și-a făcut un nume, în această lume, în Serbia, ulterior în Oltenia, luptând pentru a-şi apăra credinţa ortodoxă în faţa invadatorilor otomani.

În anul 1595, la vârsta de peste 75 de ani, Baba Novac, care era încă în putere, a intrat în oastea lui Mihai Viteazul. Domnitorul a rămas impresionat de forța acestuia și l-a făcut „mâna sa dreaptă”. Haiducul din Serbia i-a rămas devotat voievodului român până a murit. Prima sa misiune a avut loc în primăvară aceluiași an când în fruntea a 700 de haiduci a pus pe fugă oastea turcească condusă de Hasan Pașa, care venea la Sofia pentru a-l întâlni pe sultan. Baba Novac nu a stat mult pe gânduri și a atacat armata lui Hasan. Turcii au fugit care încotro au putut, iar bătrânul haiduc a pus mâna pe căruțe, cai, arme și toată comoara abandonată.

Trebuie specificat faptul că Baba Novac a avut rangul de general în armata lui Mihai Viteazul, alături de frații Preda și Stroe Buzescu. Au urmat mai multe bătălii, toate încheiate cu succes, iar victoria din 18/28 octombrie 1599 de la Șelimbăr i se datorează în totalitate.

Cum a murit Baba Novac?

În anul 1601, în timp ce se afla cu o solie la Cluj acesta a fost arestat de către Dieta aristocrației maghiare. Baba Novac a fost acuzat că se pregătea în secret să atace orașele transilvănene. El a fost găsit vinovat și a fost condamnat la moarte prin ardere pe rug în piața centrală a Clujului.

La 5 februarie 1601, ora 10 dimineața generalul a fost ars pe rug, după care trupul i-a fost tras în țeapă. Haiducul avea 80 de ani, iar execuția a durat o oră și jumătate. După ce a fost schingiuit și parțial jupuit de piele, Baba Novac a fost legat de două bârne orizontale, asemănătoare unor frigărui mari, pe care călăii le roteau încet, deasupra flăcărilor. Mai mult, acesta era stropit cu apă, astfel încât suferința să fie cât mai îndelungată. Ulterior, corbii i-au devorat corpul nemairămânând decât oasele.

În anul 1936, în piața din Cluj unde a fost omorât Baba Novac a fost ridicată o troiță în memoria acestuia. Inscripția de pe monument îl elogiază pe marele haiduc.

În acest loc a fost tras în țeapă Baba Novac generalul lui Mihai Viteazul, după ce a fost ars pe rug în Piața Clujului împreună cu duhovnicul său în ziua de 5 februarie 1601. Recucerind Ardealul Voevodul Mihaiu a așezat aci între 11-16 august 1601 un steag în cinstea marelui și viteazului său slujitor. Ridicatu-s’a această troiță în Ziua Eroilor 21 Maiu 1936.

Totodată, în anul 2005, formația Phoenix a lansat albumul „Baba Novac”, având o melodie care a fost dedicată generalului lui Mihai Viteazul.

Foto: Wikipedia.org

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a României a fost Războiul de Independență din 1877-1878. De fapt, armata română a participat la Războiul Ruso-Turc din anii... citește tot
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Despre Japonia poți să spui ce vrei, dar nu că este locul unde întârzie trenurile. Pe Internet circulă tot felul de știri legate despre trenurile din Japonia: ba că toate trenurile din țară... citește tot
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
Cine a fost măcar o dată în Israel sau a avut de-a face cu evrei tradiționaliști a putut observa că bărbații poartă pe cap o bucată de material. Aceasta se numește kippah și este un... citește tot