Cine a avut curaj să-i zică lui Ceaușescu: „De ce nu le dai, mă, oamenilor, butelii”?

21.05.2019
Cine a avut curaj să-i zică lui Ceaușescu: „De ce nu le dai, mă, oamenilor, butelii”?

Despre familia Ceaușescu s-a scris și s-a vorbit extrem de mult. Puțină lume știe că rudele lui Nicolae și ale Elenei Ceaușescu erau, uneori, mult mai expuse maselor și aveau deseori de suferit din pricina deciziilor luate de conducătorii comuniști. Acesta era și cazul lui Andruță, tatăl lui Nicolae Ceaușescu, cel care era nevoit să explice de ce fiul său procedează într-un anumit fel.

Nicolae Ceaușescu, certat de tatăl său

Arhitectul Camil Roguski a fost un apropiat al cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu. În cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră” citată de historia.ro, acesta a povestit faptul că tatăl lui Nicolae Ceaușescu a continuat să fie un om umil chiar și după ce fiul său a ajuns la conducerea țării.

„Acela era un bătrân simplu de tot, credincios, pâinea lui Dumnezeu. M-am întâlnit odată cu el și mi-a zis: ‘Băi, ce noroc am avut eu cu băiatul ăsta, că eram niște amărășteni!’, a povestit în urmă cu câțiva ani Camil Roguski, cel care a decedat în 2012, la vârsta de 87 de ani.

Cum l-a luat la mișto Salvador Dali pe Nicolae Ceaușescu? „Dictatorul” nu a înțeles ironia și s-a făcut de râs

Acesta a continuat: „El, săracul, obișnuit ca la țară, se mai ducea, când venea la București, la câte o cârciumă și lua câte o țuică. Alteori, acesta se întâlnea în sat cu alți bătrâni și ăștia îi ziceau: ‘Spune-i lui fiu-tu să ne dea butelii’. Ce se cerea pe vremea aia. El venea și-i spunea lui Ceaușescu: ‘M-am întâlnit cu Vasilică, cu Costică. De ce nu le dai, mă, butelii?’.

Astfel, Andruță Ceaușescu era printre puținii care aveau curajul să-i spună conducătorului Republicii Socialiste România ce gândea, fără să pățească nimic.

Cine a fost Andruța Ceaușescu?

Andruță Ceaușescu, tatăl lui Nicolae Ceaușescu, provenea dintr-o familie de păstori din Polovragi, Județul Gorj. Andruță Ceaușescu a fost o perioadă primar al Scorniceștiului (satul de baștină al dictatorului), unde avea o casă modestă. Acesta a murit în anul 1969, patru ani mai târziu după ce Nicolae a ajuns la conducerea țării.

Nicolae Ceaușescu, părinții lui și Elena Ceaușescu

De ce n-a făcut Ceaușescu mai multe autostrăzi?

Distribuie acest articol:
Tags:
Cele mai noi articole
Momentul în care generalul rus Serghei Trofimenco a trimis 11.000 de soldați români la moarte: „Ăsta e ordinul! Nu mai discutați și vedeți-vă de treabă!”
Momentul în care generalul rus Serghei Trofimenco a trimis 11.000 de soldați români la moarte: „Ăsta e ordinul! Nu mai discutați și ...
În vara anului 1940, în plin Război Mondial, prin ultimatumul și dictatele consecutive pactului Hitler-Stalin, țara noastră este silită să cedeze Bucovina de Nord, Ținutul Herței și... citește tot
Fructe și legume din piață sau de la supermarket? Ce dezavantaje ai dacă cumperi legume de la țărani? Dar avantaje?
Fructe și legume din piață sau de la supermarket? Ce dezavantaje ai dacă cumperi legume de la țărani? Dar avantaje?
De ani buni pe piața din România se dă o luptă acerbă între supermarketuri și producătorii locali. Alegerea nu este întotdeauna ușoară și răspunsul la întrebarea: „De unde să facem... citește tot
De ce este indicat să freci grătarul cu ceapă? Care este ordinea preparatelor pe grătar? Cu ce începem?
De ce este indicat să freci grătarul cu ceapă? Care este ordinea preparatelor pe grătar? Cu ce începem?
A venit căldura astfel că tot mai mulți români vor trece la sportul național: grătarul. Dacă părinții și bunicii noștri curățau grătarul cu o bucată de slănină, acum rolul acesteia a... citește tot