Ce țară a dat omenirii cele mai multe invenții în folosință?

30.01.2023
Ce țară a dat omenirii cele mai multe invenții în folosință?

Știința este cea care a ajutat omenirea să ajungă unde este în prezent. Datorită ei ne putem uita la televizor, putem merge cu mașina sau zbura cu avionul. Datorită unor oameni care au gândit diferit față de societatea în care trăiau, știința a reușit să evolueze până la un nivel de neimaginat. Din ce țară au venit cele mai multe invenții?

Care sunt cele mai utile 5 invenții?

invenții

Este greu de definit într-un clasament care sunt cele mai importante invenții, dar se poate spune care sunt cele care au schimbat lumea. De la începutul lumii și până în prezent, tot ceea ce vedem stă pe baza unei invenții a unei persoane care la un moment dat a vrut ceva mai mult de la viață sau a vrut sa schimbe societatea într-un anume fel.

Iată 5 invenții care au schimbat lumea și ne bucurăm și acum de ele:

  1. Focul. Din punct de vedere tehnologic, focul nu a fost inventat, ci descoperit. Greu de făcut și cu atât mai greu de controlat, focul a înspăimântat de-a lungul timpului milioane de oameni. Totuși, cu focul omenirea a reușit să ofere căldură, mâncare gătită, protecție;
  2. Roata. Inventată în jurul regiunii Mesopotamia aproximativ în 3.500 î.Hr, pentru a fi folosită la crearea ceramicii. La aproximativ 300 ani după, a fost pusă la o căruță, restul fiind istorie. Roata este folosită zilnic în diverse moduri;
  3. Cui. Mii de ani de istorie stau în spatele acestei invenții. Cu ajutorul cuielor au fost create case, bărci și numeroase de alte creații care ne-au schimbat viața;
  4. Lentile optice. Fie că le folosim la ochelari, microscoape sau telescoape, lentilele ne-au ajutat să descoperim alte planete și să ne ghidăm vederea zilnic;
  5. Compasul. În ziua de azi avem GPS. Cu zeci de ani, sute de ani în urmă, omul se ghida cu ajutorul compasului sau cu ajutorul lumii soarelui. Cu ajutorul compasului au fost descoperite noi tărâmuri și multe orașe au fost dezvoltate cu ajutorul lui.

Ce țară a dat cele mai multe creații?

Cea mai inovativă țări din toate cele care există este una surprinzătoare. O țară din Europa, poziționată între munți, unde nivelul de trai este extrem de ridicat și care nu poate fi cucerită de atacatori.

Elveția este țara care a dat cele mai multe invenții omenirii.

Alte țări importante pe harta creației sunt: China, SUA, Germania, Italia, Belgia, Franța, Olanda, Marea Britanie sau Rusia.

Foto: Depositphotos.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Momentul în care generalul rus Serghei Trofimenco a trimis 11.000 de soldați români la moarte: „Ăsta e ordinul! Nu mai discutați și vedeți-vă de treabă!”
Momentul în care generalul rus Serghei Trofimenco a trimis 11.000 de soldați români la moarte: „Ăsta e ordinul! Nu mai discutați și ...
În vara anului 1940, în plin Război Mondial, prin ultimatumul și dictatele consecutive pactului Hitler-Stalin, țara noastră este silită să cedeze Bucovina de Nord, Ținutul Herței și... citește tot
Fructe și legume din piață sau de la supermarket? Ce dezavantaje ai dacă cumperi legume de la țărani? Dar avantaje?
Fructe și legume din piață sau de la supermarket? Ce dezavantaje ai dacă cumperi legume de la țărani? Dar avantaje?
De ani buni pe piața din România se dă o luptă acerbă între supermarketuri și producătorii locali. Alegerea nu este întotdeauna ușoară și răspunsul la întrebarea: „De unde să facem... citește tot
De ce este indicat să freci grătarul cu ceapă? Care este ordinea preparatelor pe grătar? Cu ce începem?
De ce este indicat să freci grătarul cu ceapă? Care este ordinea preparatelor pe grătar? Cu ce începem?
A venit căldura astfel că tot mai mulți români vor trece la sportul național: grătarul. Dacă părinții și bunicii noștri curățau grătarul cu o bucată de slănină, acum rolul acesteia a... citește tot