Ce scrie pe piatra funerară a soției lui George Enescu, femeia care l-a înșelat pe compozitor cu o mulțime de bărbați?

Claudiu Petrișor 22/04/2019 Ca să știm

George Enescu a fost unul dintre cei mai mari compozitori români. Și a avut o soție pe măsură. Aleasa inimii lui a fost prințesa Maria Cantacuzino, cea care chiar a vrut să se omoare pentru Nae Ionescu, amantul său. Totuși, compozitorul se făcea că nu observă aventurile soției sale.

Măruca Cantacuzino a fost soţia compozitorului George Enescu. Cei doi s-au cunoscut în 1907, dar relația dintre ei ar fi început în anul 1914, chiar sub ochii soțului Mariei, Mihai Cantacuzino, cel care era preocupat de vin și de alte femei. După moartea lui Mihai Cantacuzino, într-un accident de mașină, în anul 1928, Maria devine o femeie liberă. Totuși, aceasta nu-și oficializează relația cu compozitorul și joacă la două capete după ce îl cunoaște pe filozoful Nae Ionescu, cu care începe o relație.

Enescu a sperat că ”pasiunea” Mărucăi pentru Nae Ionescu va fi una trecătoare, așa cum mai fuseseră și altele. Astfel, compozitorul s-a retras la Paris şi a aşteptat ca prinţesei capricioase să-i treacă ”toana”. Fără succes, însă. Când Nae Ionescu a vrut să se despartă de Maria Cantacuzino, aceasta a intrat în depresie și şi-a turnat pe faţă acid sulfuric. A rămas cu semne pe viață și multă vreme a purtat o eșarfă pentru a-și masca cicatricile.

Cum s-au cunoscut Carol al II-lea și Elena Lupescu, amanta sa?

George Enescu s-a întors de urgență de la Paris și a fost cel care i-a vindecat rănile iubitei lui. Pe data de 5 decembrie în 1937, când compozitorul avea 56 de ani, iar Maria Cantacuzino 58, cei doi s-au căsătorit. După căsătorie, Măruca nu s-a potolit. Astfel, aceasta a avut o relaţie extraconjugală cu tânărul Dinu Lipatti, discipol al lui Enescu. Chiar cu buna știință a lui George Enescu.

De altfel, cei doi s-au întâlnit la Paris, când Lipatti voia să ia lecții de muzică de la experimentatul Enescu, acolo unde ar fi cunoscut-o și pe Maria Cantacuzino. „Maestrul a fost atât de bun! Mi-a spus că pot veni la domnia-sa de câte ori vreau spre a-mi da sfaturi, fie în interpretare, fie în compoziție. […] Voi profta de bunătatea maestrului, spre a-i cânta Mi bemolul. Ce va scoate din acela, Doamne!”, povestea, ulterior, Lipatti.

Măruca a cerut să nu îi fie trecut pe piatra funerară titlul de prinţesă la care a ţinut toată viaţa. Numele care stă scris pe piatra de veci din Cimetière du Père Lachaise este: ”Maria Enescu, născută Rosetti -Tescani”.

Cine a fost George Enescu?

George Enescu este considerat cel mai important muzician român. Acesta s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav din județul Botoșani, în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica preotului Cosmovici.

„În lumea muzicii eu sunt cinci într-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist și profesor. Cel mai mult prețuiesc darul de a compune muzica și nici un muritor nu poate poseda o fericire mai mare…”, se caracteriza Enescu. Printre cele mai importante opere ale sale se numără Rapsodia Română Nr. 1, Rapsodia română nr. 2, Oedip sau Simfonia nr. 1 în Mi bemol major.

E adevărat că a existat o insulă populată de 600 de turci care a dispărut complet de pe Dunăre?

Foto: jurnalul.antena3.ro

Nu uita să ne dai un LIKE!
Ne ajută să creștem și să ducem aceste informatii la mai multe persoane.
Mulțumim!

loading...
GDPR

shtiu.ro folosește fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru.

Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege termenii de utilizare și politicile noastre.

Sunt de acord Alte optiuni
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt foarte valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.
Obligatoriu - nu poate fi deselectat. Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.