Ce s-ar întâmpla dacă Barajul Vidraru ar ceda?

19.11.2020
Ce s-ar întâmpla dacă Barajul Vidraru ar ceda?

Construit între anii 1961 și 1966, barajul Vidraru a fost unul dintre cele mai mari proiecte ale regimului comunist, fiind realizat cu uriașe eforturi financiare. Lucrarea a costat 1,47 miliarde lei, o sumă colosală pentru acele vremuri. Investiţia a fost amortizată în 28 de ani. 

Ce șanse sunt să se rupă Barajul Vidraru?

Acest obiectiv strategic al sistemului energetic românesc a fost proiectat și construit pentru a rezista la orice cutremur și orice inundaţii, având o garanție de încă aproape 60 de ani de acum încolo.

Specialiștii susțin că șansele ca barajul înalt de peste 166 de metri să se rupă sunt zero. Cu toate acestea, grava avarie înregistrată în anul 1974 și ultimele reparații, care au fost efectuate un an mai târziu, îi face pe mulți să-și pună următoarea întrebare: ce s-ar întâmpla dacă, din cauza supraîncărcării ca urmare a ploilor sau ca urmare a unui cutremur, barajul Vidraru ar ceda, iar cele peste 465 de milioane de metri
cubi de apă s-ar revărsa la vale?

Viitura ar acoperi mai multe localități din județul Argeș

Practic, apocalipsa s-ar abate asupra județului Argeș. Astfel, viitura ar pătrunde în Pitești în aproximativ 72 de minute, atingând 12 metri înălțime. Ar fi inundate cartierele Găvana, Eremia Grigorescu, Popa Şapcă şi Tudor Vladimirescu, ultima localitate inundată urmând a fi comuna Mărăcineni.

De asemenea, din cauza poziționării, orașul Curtea de Argeș ar fi acoperit în totalitate de ape în numai 20 de minute. După cum scrie ziarulprofit.ro, apele ar șterge de pe harta județului Argeș localitățile Arefu, într-un singur minut, Valea Iaşului și Corbeni, în patru minute, și Albeştii de Argeş, în circa 13 minute.

Scenariul apocaliptic ar continua, pradă potopului de apă urmând să cadă comunele Băiculeşti, în 30 de minute, Merişani, în 41 de minute, Budeasa, în 53 de minute, şi Bascov, în 66 de minute. Autorităţile române spun că șansele ca barajul să cedeze în acest moment sunt practic nule datorită faptului că lacul Vidraru încă mai are capacitatea de a acumula multă apă. Cu alte cuvinte, nu există motive de panică.

Foto: Wikipedia

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Rolul ceasurilor inteligente în creșterea productivității
Rolul ceasurilor inteligente în creșterea productivității
Pentru că tehnologia a devenit aliatul indispensabil pentru îmbunătățirea eficienței productivității, este important să alegi acele produse ale acesteia care te pot ajuta cu adevărat în... citește tot
Cum își îngrijeau țăranii români copiii la 1850: „Îi îndopau cu mămăligă de la două-trei luni”
Cum își îngrijeau țăranii români copiii la 1850: „Îi îndopau cu mămăligă de la două-trei luni”
În lucrarea scrisă în anul 1895 și intitulată „Igiena țăranului român”, dr. Gheorghe Crăiniceanu dedica un capitol întreg creșterii copiilor în familiile de țărani. Autorul explică... citește tot
Mandate fără număr. La al câtelea mandat a ajuns Putin? Cum poate să conducă până la 84 de ani?
Mandate fără număr. La al câtelea mandat a ajuns Putin? Cum poate să conducă până la 84 de ani?
Vladimir Putin a câștigat din nou alegerile în Rusia. Acesta ocupă pentru a cincia oară funcția de președinte al Federației Ruse. Pentru a fi Președinte pentru a cincea oară, șeful de la... citește tot