Câte bijuterii se află pe coroana imperială britanică?

26.09.2022
Câte bijuterii se află pe coroana imperială britanică?

De-a lungul istoriei au existat mai multe țări care au condus cârmele civilizației. Hegemonia Imperiului Britanic a făcut ca la apogeul său să controleze peste 20% din populația planetei, făcându-l cel mai mare imperiu din istorie. Simbolul regalității este reprezentat de Coroana Imperială. Aceasta este purtată de către rege sau regină la ieșirea din Catedrala Westminster imediat după încoronare. Cântărește peste 2 kilograme și este decorată cu mai multe pietre prețioase. Câte bijuterii se află pe coroana imperială britanică?

Coroana imperială britanică, context istoric

coroana

Bazele Imperiului Britanic au fost puse în jurul anilor 1560, în timpul domniei reginei Elisabeta I. Sub domnia sa, sprijinul statului a dus puterea navală către descoperirea „Noilor Lumi”. Prima coroană imperială îi aparține lui Eduard Confesorul, penultimul rege anglo-saxon al regiunii. În 1161, Eduard a fost sanctificat, iar obiectele domniei sale au devenit moaște. Coroana Sf. Eduard a părăsit rar catedrala Westminster, dar când Richard al III-lea a fost forțat să abdice, coroana i-a fost adusă la Turnul Londrei. Actuala coroană a fost confecționată în 1937 pentru regele George al VI-lea, tatăl Reginei Elisabeta a II-a și preia modelul celei purtate de regina Victoria.

Termenul de „coroană imperială de stat” datează din secolul al XV-lea când monarhii englezi au ales o concepție a coroanei închisă în arce pentru a demonstra că Anglia nu s-a supus niciunei alte puteri internaționale. Păstrată în Turnul Londrei alături de celelalte bijuterii ale regalității, coroana a fost purtată în fiecare an de Regina Elisabeta a II-a cu prilejul ceremoniei de inaugurare a activității parlamentare.

Câte bijuterii se află pe coroana imperială britanică?

coroana

Coroana care este purtată doar de către șeful statului a fost confecționată din aur și încărcată cu peste 2.868 de diamante, 17 safire, 11 smaralde, 269 de perle și 4 rubine. Printre ele se numele unele dintre cele mai rare bijuterii ale Bijuteriilor Coroanei. Acestea includ Rubinul Prințului Negru, Safirul Stuart și diamantul Cullinan II. Safirul Sfântului Eduard, așezat în centrul celei mai înalte cruci este legendar pentru purtarea acestuia într-un inel de către Sfântul Eduard Confesorul. Cea mai valoroasă dintre bijuterii este diamantul Cullinan, descoperit în 1905 în Africa de Sud. Cu peste 3106 carate, acesta valorează aproape 2 miliarde de de dolari.

Controverse actuale

Moartea Reginei Elisabeta a II-a a întristat o lume întreagă, în special pe britanici. Deși flăcările conflictelor au fost stinse de mult, după trecea la cele cerești ale fostului monarh, mai multe state își cer drepturile pentru bijuteriile din portofoliul regalității.

Foto: Depositphotos.com & Foto: Tatler.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Cum a vrut Bulgaria să se unească cu România după Războiul de Independență?
Unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a României a fost Războiul de Independență din 1877-1878. De fapt, armata română a participat la Războiul Ruso-Turc din anii... citește tot
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Trenurile din Japonia chiar nu întârzie sau la mijloc este doar marketing? De ce nu poți să spui minciuna: „A întârziat trenul!”
Despre Japonia poți să spui ce vrei, dar nu că este locul unde întârzie trenurile. Pe Internet circulă tot felul de știri legate despre trenurile din Japonia: ba că toate trenurile din țară... citește tot
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
De ce bărbații evrei poartă pe cap bucata de material numită kippah?
Cine a fost măcar o dată în Israel sau a avut de-a face cu evrei tradiționaliști a putut observa că bărbații poartă pe cap o bucată de material. Aceasta se numește kippah și este un... citește tot