Care sunt țările unde benzina este mai ieftină decât apa?

14.12.2020
Care sunt țările unde benzina este mai ieftină decât apa?

Benzina este acum una dintre cele mai utilizate mărfuri din lume. Oamenii plătesc un preț modic pentru a obține și utiliza carburantul. Marea majoritate a vehiculelor utilizează acest tip de carburant.

Prețul benzinei variază de la un loc la altul. Țările cu rezerve mari de petrol au tarife mai mici pentru utilizatori. În timp ce țările care importă îi fac pe utilizatorii locali să plătească mai mult. Mai mult de atât, există țări precum Kuweit, Arabia Saudită, în care prețul benzinei este mai ieftin decât apa și, pe de altă parte, există țări precum Norvegia, Turcia, Olanda și Marea Britanie, în care aceasta este mai scumpă. Mult mai scumpă. Adăugarea de taxe, reduceri și subvenționări la benzină face ca prețul să varieze.

Țările unde benzina este mai ieftină decât apa

Datorită războiului prețurilor dintre Arabia Saudită și Rusia pentru țiței, consumatorii din întreaga lume pot beneficia de acest combustibil la un preț mai mic.

Cel mai mare exportator mondial de petrol din Arabia Saudită a „pedepsit” Rusia, al doilea producător mondial, pentru că a refuzat să reducă producția propusă de Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).

Anual, Arabia Saudită cheltuie aproximativ 13,3 miliarde de dolari pentru a subvenţiona preţul benzinei şi al motorinei.

OPEC și alți producători au propus reducerea costurilor pentru a stabiliza scăderea prețurilor pe care a provocat-o criza economică din cauza pandemiei coronavirusului. În condițiile în care, la nivel mondial, o sticlă de apă de 500 ml costa 1,5 dolari, prețul benzinei în Arabia Saudită este 0,42 dolari/litru.

Până în primăvara anului 2020, Venezuela se lăuda cu cel mai ieftin combustibil din lume în ciuda situației dramatice în care se află țara în acest moment. Datorită subvențiilor acordate de fostul președinte socialist Hugo Chavez și succesorul și protejatul său, Nicolas Maduro, benzina vândută de compania petrolieră de stat PDVSA, care are un monopol legal asupra vânzărilor de combustibili, este în esență gratuită în Venezuela, costă doar 0,02 dolari/litru.

Dar rețeaua de rafinare a 1,3 milioane de barili pe zi a țării aproape s-a prăbușit, iar sancțiunile SUA care au ca scop eliminarea Maduro au complicat importurile de combustibil, determinând venezuelenii fie să aștepte ore în afara benzinăriilor, fie să apeleze la piață neagră extrem de scumpă.

Potrivit Global Petrol Prices, alte țări care au prețul extrem de mic de benzină sunt: Algeria cu 0,35 dolari/litru, Oman 0,50 dolari/litru, Egipt 0,54 dolari/litru, Qatar 0,34 dolari/litru, Kuwait 0,34 dolari/litru, Bahrain 0,53 dolari/litru și Turkmenistan 0,43 dolari/litru.

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
De ce este indicat să freci grătarul cu ceapă? Care este ordinea preparatelor pe grătar? Cu ce începem?
De ce este indicat să freci grătarul cu ceapă? Care este ordinea preparatelor pe grătar? Cu ce începem?
A venit căldura astfel că tot mai mulți români vor trece la sportul național: grătarul. Dacă părinții și bunicii noștri curățau grătarul cu o bucată de slănină, acum rolul acesteia a... citește tot
Ce este o țară transcontinentală? Câte țări transcontinentale există?
Ce este o țară transcontinentală? Câte țări transcontinentale există?
O țară transcontinentală este acea țară care face parte dintr-un anumit continent, însă o parte din teritoriile acesteia sunt împărțite geografic între două sau mai multe continente. Mai... citește tot
Cea mai bătrână găină din istorie! Cât trăiesc găinile? Care este recordul de viață al unei găini?
Cea mai bătrână găină din istorie! Cât trăiesc găinile? Care este recordul de viață al unei găini?
Găinile sunt printre cele mai comune animale domestice pe întreg Globul pământesc. Fie că sunt crescute pentru carne, pentru ouă sau pur și simplu ca animale de companie, aceste păsări le... citește tot