Care este plaja de unde poți aduna scoici cu lopata?

21.06.2021
Care este plaja de unde poți aduna scoici cu lopata?

Sezonul estival 2021 a început, astfel că milioane de români își fac deja planuri pentru a-și petrece vacanța de vară. Mulți încă nu s-au decis unde vor merge în acest an și sunt în căutarea unui loc mai puțin aglomerat unde să aibă parte de plajă cu nisip fin, aer curat, apă limpede, dar și de liniște.

Pentru aceștia și nu numai pentru ei, una dintre destinațiile care înglobează toate aceste ingrediente este și Gura Portiței, micul paradis dintre Delta Dunării și Marea Neagră.

În urmă cu peste 20 de ani, Gura Portiței era doar un sat de pescari lipoveni, care își ridicau colibe acoperite cu stuf și care își întindeau în apă plasele de pescuit. Odată cu trecerea anilor, Gura Portiței a devenit una dintre cele mai exotice destinații de pe litoralul românesc, la mare căutare în rândul românilor și, mai nou, chiar a turiștilor străini.

Pentru a ajunge în acest paradis se poate merge cu mașina pe drumul european E97, care leagă Constanța de Tulcea, până în Jurilovca. De regulă, drumul spre Gura Portiţei se face prin această așezare, care este cea mai mare aşezare de pescari din ţara noastră.

Din miniportul turistic inaugurat în urmă cu vreo opt ani, care dispune de 70 de locuri de acostare, se poate lua vaporaşul, șalupa rapidă sau o ambarcaţiune mai lentă. Zona face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării.

Mai există și o variantă ocolitoare, pe uscat. Traseul se poate face doar pe bicicletă pe la Vadu-Periboina, Gura Portiţei. Localnicii nu-l recomandă deoarece este unul riscant, în timp ce Grindul Chituc este zonă strict protejată.

Gura Portiței, paradisul de unde poți culege mii de scoici

Într-un peisaj unic prin frumusețea și sălbăticia lui, fauna și flora Deltei Dunării pe de-o parte și litoralul Marii Negre pe de altă parte fac din această zonă un adevărat paradis al naturii.

Odată ajuns la Gura Portiței te întâmpină tradiționalele case lipovenești zugrăvite în alb şi albastru, culorile specifice zonei, și alei pavate printre sălcii bătrâne. După câţiva paşi ţi se taie răsuflarea văzând una dintre cele mai frumoase plaje din câte există în România, cu nisip fin, de culoarea aurului și o apă curată și limpede, iar din loc în loc cu câte un umbrar din stuful specific Deltei Dunării. De asemenea, pe plajă veți putea admira bărci pescărești pline cu flori.

Întinderea de nisip are o lungime de patru kilometri și este împărţită într-o zonă destinată publicului şi o zonă protejată unde vezi zeci de pescăruși. Pe plajă sunt grămezi imense de scoici pe care le poți culege cu găleata, în timp ce în partea stângă sunt câteva ochiuri de apă pe marginea cărora a crescut vegetaţie brună, locuri numai bune pentru păsările deltei de a se cuibări.

Gura Portiței este cu adevărat remarcabilă deoarece de aici se poate ajunge în câteva minute în deltă, iar în partea opus la malul Mării Negre.

Foto: Info Delta

istraterestra.blogspot.com

Distribuie acest articol:
Cele mai noi articole
Rolul ceasurilor inteligente în creșterea productivității
Rolul ceasurilor inteligente în creșterea productivității
Pentru că tehnologia a devenit aliatul indispensabil pentru îmbunătățirea eficienței productivității, este important să alegi acele produse ale acesteia care te pot ajuta cu adevărat în... citește tot
Cum își îngrijeau țăranii români copiii la 1850: „Îi îndopau cu mămăligă de la două-trei luni”
Cum își îngrijeau țăranii români copiii la 1850: „Îi îndopau cu mămăligă de la două-trei luni”
În lucrarea scrisă în anul 1895 și intitulată „Igiena țăranului român”, dr. Gheorghe Crăiniceanu dedica un capitol întreg creșterii copiilor în familiile de țărani. Autorul explică... citește tot
Mandate fără număr. La al câtelea mandat a ajuns Putin? Cum poate să conducă până la 84 de ani?
Mandate fără număr. La al câtelea mandat a ajuns Putin? Cum poate să conducă până la 84 de ani?
Vladimir Putin a câștigat din nou alegerile în Rusia. Acesta ocupă pentru a cincia oară funcția de președinte al Federației Ruse. Pentru a fi Președinte pentru a cincea oară, șeful de la... citește tot