În anul 2012, unul dintre redactorii shtiu.ro mergea acasă la Andrei Gheorghe pentru a realiza un interviu cu omul de radio. La acea vreme era vorba despre un proiect, bunicul site-ului shtiu.ro, ce nu s-a mai concretizat. Astăzi, Andrei Gheorghe a murit la vârsta de 56 de ani, în urma unui stop cardiac. Redactorul shtiu.ro publică materialul realizat în decembrie 2012 cu controversatul om de televiziune.
Andrei Gheorghe este perceput ca fiind tipul pe care nu ai vrea să-l deranjezi în nici o situaţie. În fond, de ce ai face-o? Poate pentru un interviu? Aşa, da… Am mers acasă la omul de radio şi de televiziune şi am vorbit cu acesta vrute şi nevrute. Andrei Gheorghe a comentat în stilu-i caracteristic protestele din România, situaţia presei, dar a vorbit şi despre propria persoană.
Domnule Andrei Gheorghe, de ce acceptaţi să acordaţi interviuri doar la dumneavoastră acasă?
Mmmm…. că-s leneş. Eu nu prea ies din casă. În plus, îmi place să primesc vizitatori. Bunică-mea la un moment dat îmi spunea că sunt două feluri de oameni: oameni care se duc în vizită şi oameni care primesc. Eu fac parte din ultima categorie şi îmi place să primesc.
Chiar şi când vine vorba de persoane necunoscute, ca tânărul din faţa dumneavoastră?
Mmm… uneori, când am chef. Vreau să văd ce îmi rezervă neprevăzutul.
Că tot veni vorba despre ziaristul pe care l-aţi primit în casă… I se întâmplă foarte rar, dar prezenţa dumeavoastră îi creează o stare de tensiune. Oare de ce?
Pentru că ziaristul acesta ştie dacă va face o greşeală o să-l taxez. Aşa cum eu, dacă voi face o eroare, aştept să fiu taxat la rândul meu.
De ce vă cataloghează o bună parte dintre cei care v-au văzut la tv sau v-au ascultat la radio ca fiind… arogant?
Aaaa… pentru că sunt.
Cine a fost acarul Păun, omul găsit țap ispășitor?
Consideraţi că “a fi arogant” este o calitate?
Dacă prin „aroganţă” înţelegem tupeu, atunci nu e o calitate. Sau este un skill vicios de supravieţuire în România. Dacă “aroganţa” e bine controlată şi este rezultatul unor păreri spuse răspicat, e ceva cu care ceilalţi din jur trebuie să se obişnuiască.
Cum este Andrei Gheorghe în varianta 2012?
Sunt atent. Atent la orice. Stau la pândă. Pot spune că m-am schimbat de-a lungul timpului, dar e vorba de calitatea schimbării. Numai boii persistă, e chiar suspect să nu te schimbi.
Un episod memorabil este când l-aţi avut invitat pe domnul Boc în emisiune şi a căzut în platou. Credeţi că lumea v-ar fi mulţumit astăzi dacă scăpam atunci de Domnia Sa?
Nu, nu… Ar fi fost o tragedie. Mai ales atunci. Pentru că domnul Boc era o tânără strălucitoare speranţă, viitor politician de calibru al PD-L ului. Domnul Boc era văzut în acea perioadă cam cum e acum Ciohodaru de la Iaşi.
Se pare că nimic nu e întâmplător…
Crezi că totul e scris la milimetru? Nu crezi că e exagerată asta cu “nimic nu e întâmplător”?
Mmm… uneori nu ştiu nici eu ce să mai cred.
….
De unde vine expresia „a nimerit orbul Brăila”?
Că tot vorbim de credinţă, care este relaţia dumneavoastră cu divinitatea?
Nu am nici un fel de relaţie cu Divinitatea. Nu pot să am o relaţie cu ceva ce nu există. E interesant, nu?
E altceva spre deosebire de mine. Eu cred şi nu cercetez.
În ce să cred? În ceva ce nu există? Sunt necredincios, dar am fost credincios, în timp ce tu esti credincios, dar n-ai fost necredincios. Aşa că eu pot să vorbesc că am experienţă.
V-aţi gândit vreodată să intraţi în politică?
Nu m-am gândit niciodată să intru în politică pentru că trebuie să faci rău ca să obţii puterea.
Acum, nu puteţi să–mi spuneţi că aţi făcut numai bine în viaţa dumneavoastră…
Nicidecum. Eu am făcut rău. Am avut putere, am dorit putere, am acumulat putere, am făcut rău… dar e la fel ca povestea cu schimbarea. Dacă decizi să rămâi acolo îţi dai seama că ai devenit un cârnat şi ţi-ai încălcat principiile în care credeai. Şi brusc devii altceva… Accepţi să fii un om care are ceasuri de 60.000 de euro la mână… Vai ce soarta grea! Nu-i plâng pe cei puternici. Doar încerc uneori să-i pun la locul lor.
Cum?
Să fiu eu. Uite, în faţa unui miliardar eşti întotdeauna tentat să bagi mâna în buzunar, să fii mai amabil ca de obicei. O parte a minţii tale îţi spune: „Cine ştie, poate îţi face cadou un milion de dolari”. Alta parte spune: „Hai mă, da-o dracu!”. Trebuie să realizezi că îţi este egal indiferent care este funcţia lui. Nu are de ce să-ţi fie teamă.
Vă este frică de ceva pe lumea asta?
Evident. De nenumărate lucruri. Mi-e teamă de albine că bâzâie şi mă înţeapă. Albinele dau din aripi cum dă o femeie din mâini. Dar nu mi-e frică de păianjeni. Nu-i aşa că sunt o suma de contradicţii?
Da..
Ca orice om.
Ce aveţi deosebit faţă de restul semenilor dumneavoastră?
Eu am numele. Fiecare are numele său. Prin nume ne identificam. Prin nume spunem tot ceea ce am facut o viaţă întreagă.
Nu aţi fost niciodată dezamăgit că aveţi un nume atât de comun?
Normal, îţi dai seama că şi eu am fost un adolescent care îşi dorea să se cheme Juande Ramos, sau Ramon Calderon sau Branco.
Toate sunt nume de fotbalişti… nu-mi spuneti că sunteti şi microbist.
Ba da…cum să nu? “Haideţi pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor!” sau “Luptă Steaua!, Luptă Steaua!”.
Mergeţi şi la meciuri?
Nu prea, că e inconfortabil. Când ajung pe stadion, vorbesc cu multă lume şi văd prea puţin meciul.
Haideţi să vorbim puţin şi despre situaţia critică prin care trece mass-media….Mai are presa vreo şansa să o scoată la capat? Mai avem noi, ziariştii, putere să mai scăpam de criza asta?
Dar de ce vorbesti aşa? Când eşti atât de pesimist eşti sortit ratării. Discursul tău plângăcios conţine incapacitatea ta de supravieţuire. Doar cei mai buni supravieţuiesc în orice nişă şi orice sector. Vor mânca mai puţin, dar vor supravieţui. Habar nu am care va fi viitorul presei: Internet, televizor, ecrane portabile etc. Dar mereu va fi nevoie de conţinut de calitate.
Mai citiţi ziare?
Pe print nu, doar pe online. De când mi-am cumpărat iPad am terminat definitiv cu print-ul.
Multe voci spun că nimic nu se compară cu placerea de a răsfoi un ziar…
Aşa e…Actul fizic. Şi dacă e să ne ducem la un răsfăţ maxim… hai să ne gândum cum ar fi să fii îmbrăcat într-un halat opulent, cu picioarele pe geamul hotelului din Amsterdam, în timp ce mănânci o brioşă şi citeşti un ziar. S-a dus. Vin alte timpuri.
Aţi făcut atât radio cât şi televiziune. Ce v-a plăcut mai mult?
Radio pentru că este cel mai sincer, cel mai drept, cel mai rapid. Şi face ceea ce, continui să cred că, este esenţa comunicării.
Uneori nu e nevoie să şi vezi persoana care îţi transmite un mesaj?
E al doilea lucru de care ai nevoie. Trebuie să o auzi în primul rând.
În ultima perioadă mergeţi ca invitat la diferite emisiuni…
Da, şi nu-mi place acest lucru. Îmi e tot mai jenă pentru că trebuie să emit şi să ascult opinii. Deseori eu nu am nici o părere despre ce se discută acolo. Mie Monica Tatoiu îmi e simpatică, dar de ce îşi dă cu părerea despre orice?
Habar nu am…
Păi, vezi?
Cu ce este diferit Andrei Gheorghe de la televizor faţă de cel din viaţa de zi cu zi?
Sunt fardat, în rest sunt acelaşi.
Aţi făcut mulţi bani din televiziune?
Sigur că da. Mai mulţi decât aş fi putut spera vreodată. A fost o perioadă foarte bună. Exact ca a tuturor românilor. În acea perioada mi-au crescut veniturile. Eu fac parte din clasa mijlocie, aia care nu a existat, care abia a început să apară şi care a fost lovită cel mai greu de criză. E acea clasă care este ocupată cu supravieţuirea. Ei sunt ăia care muncesc azi în România în continuare.
Aţi avut pile când aţi făcut pasul către televiziune?
Bă, tu te auzi ce mă întrebi? Da măăă, i-am dat 200.000 de mii de euro lu’ Sârbu într-un plic. Hai mă, ce naiba! Pila e scuza celor cărora nu le iese nimic. E la fel cu… “n-am avut noroc”. Cu atât mai mult cu cât vorbim de departamentul privat, acolo unde e vorba de bani. Hai să-ţi zic ceva: dacă vreunul dintre copiii mei doreşte să facă televiziune, este foarte probabil să pun mâna pe telefon şi să sun un prieten să-i zic: “Bă, do this shit for me!”. Şi e de asemenea foarte posibil ca prietenul meu să-mi spună: “Da mă, nu-i problema. Trimite fata încoace”. Dar daca nu e bună, nu o să reziste. Asta cu e “bun şi nu îl vede nimeni” e aşa un românism… Lumea e ceva mai dreaptă decât credem.
Aţi lăsat presa pentru o afacere cu clinici private. Merge treaba?
Foarte bine chiar.
Nu v-aţi gândit niciodată să investiţi într-un post de radio?
Ba da…normal. Dar e foarte complicat ca tu să centrezi, tu să pasezi… o iei razna. Sunt multe roluri în același timp şi nu ştiu dacă aş face faţă. În plus, cum să am un post de radio în care să nu fiu eu DJ?
Asta seamană cu ceea ce face Gigi Becali la Steaua, acolo unde dacă dă banii vrea să alcătuiască şi echipa…
Exact. D-aia prefer ca atunci când fac un lucru să-l fac bine.
Vă place că sunteţi perceput ca un tip dur?
Da, este un compliment la adresa masculinităţii tale. Te simţi mândru şi arogant.
Ce este urât în a fi Andrei Gheorghe?
Dinţii.
Asta când vine vorba de fizic, dar în rest?
E greu cu poliţia…
Păi vi i-aţi cam făcut duşmani pe oamenii legii…
Dacă intru într-un restaurant şi sunt trei cretini la o masă, mai devreme sau mai târziu vor ajunge în conflict cu mine. Prostu-mpunge. Încă nu sunt înţelept să-i las în pace. Aş vrea să fiu…dar nu sunt.
Apropo de conflicte, îmi amintesc că aţi lovit un invitat chiar în platoul emisiunii. A fost un moment regizat?
Evident că a fost regizat…
Nu, nu puteţi să-mi spuneţi asta..
Eu pot să spun absolut orice. Ce este important este că a îndoit netul şi că este un produs de care sunt foarte mândru şi România ar trebui să fie mândră. Noi le-am arătat americanilor cum se fac virale pe Internet înainte să fie nebunia asta care e acum.
Foto: fanatik.ro
